Zeci de mii de oameni au protestat duminică pe străzile din capitala maghiară, acuzând leadership-ul conducătorului Viktor Orban că organizează consultări publice costisitoare, finanțate din fonduri de stat și utilizate în scopuri politice partizane, potrivit agenției de știri AFP, citate de agenția de presă locală.

Guvernul naționalist din Ungaria plănuiește să inițieze în octombrie o consultare populară privind impozitele, după ce o platformă online apropiată regimului a susținut că opoziția intenționează să majoreze taxele dacă va ajunge la putere în cadrul alegerilor parlamentare din 2026.

Partidul TISZA, condus de opozantul conservator Peter Magyar, aflat în fruntea sondajelor, a negat aceste planuri și a acuzat guvernul de campanii de dezinformare înainte de alegeri.

Viktor Orban organizează periodic astfel de consultări, care, potrivit opoziției, sunt concepute ca niște sondaje sugestive, menite să creeze impresia unui sprijin larg pentru politicile sale.

Acestea sunt trimise prin poștă, fiind însoțite de reclame difuzate la televizor, pe internet sau pe afișe in spații publice.

Duminică, manifestația din Piața Eroilor, din centrul capitala, a adus aproximativ 50.000 de participanți, conform organizatorilor, deși autoritățile nu au oferit o estimare oficială.

Deasupra mulțimii plutea un balon în formă de zebră, un simbol al stilului de viață opulent al elitei conducătoare, evocând imaginile unor astfel de animale africane pășunând lângă conacul de la țară al familiei Orban.

Campaniile masive de consultare, considerate de opoziție ca fiind manevre menite să distorsioneze dezbaterea publică și să evite confruntarea cu problemele importante, sunt realizate cu fonduri de stat.

Cea mai recentă astfel de campanie, care vizează blocarea negocierilor de aderare între Uniunea Europeană și Ucraina, a costat 27,7 milioane de euro, conform informațiilor obținute de un săptămânal local de știri.



Sursa articol