Mihai Călin, actor din distribuția Teatrului Național București, a avut un cuvânt spumos în fața curții de protest a actorilor TNB, acuzând oficialitățile culturale de dezinformare în privința implementării raportării evidenței de muncă. Incidentul a ieșit în evidență într-un context tensionat, marcat de nemulțumiri generale legate de condițiile de muncă și de salarizare din instituțiile culturale din România.

Actorii TNB reclamă lipsa de transparență și lipsa de responsabilitate a Ministerului Culturii

Peste 100 de actori, membri ai Teatrului Național București, s-au adunat în fața sălii Ion Caramitru pentru a-și manifesta nemulțumirea față de lipsa de răspuns din partea Ministerului Culturii privind situația lor profesională și salarială. Protestul, declanșat ca urmare a unor decizii aparent comunicate fără o consultare reală a celor implicați, a adus în discuție și problema raportării muncii, un subiect sensibil pentru actorii și angajații din domeniu.

Concret, actorii au reclamat faptul că Ministerul Culturii ar fi început să devină tot mai insistent în cererile de raportare a evidenței de muncă, dar fără ca această procedură să fie clar explicată sau justificată în mod transparent. În plus, aceștia au acuzat decizii unilaterale, fără consultare, care le pot afecta statutul și condițiile de muncă. Astfel, protestul a avut și o componentă critică față de modul în care oficialii de la cultură gestionează dialogul cu artiștii, punând accent pe transparență și respect pentru drepturile salariaților.

Mihai Călin: “Ministerul nu era obligat să decidă implementarea raportării”

În timpul manifestației, actorul Mihai Călin a avut un discurs care a atras atenția jurnaliștilor prezenți. Acesta a declarat explicit că “domnul ministru a spus că este obligat de Curtea de Conturi, ceea ce nu este adevărat.” Călin a explicat că, inițial, explicațiile autorităților culturale nu corespundeau realității legale, accentuând faptul că decizia de a impune raportarea evidenței de muncă nu a fost o cerință obligatorie, ci o inițiativă discreționară a Ministerului Culturii.

Această poziție a actorului a fost profund resimțită în contextul în care, anterior, oficialii publicaseră în comunicate și declarații oficiale că măsura a fost impusă de nevoia de a respecta clar și transparent prevederile legale și de a combate shadow economy-ul din domeniu. Călin, însă, conturează o altă imagine, una în care decizia a fost luată pe baza unor interpretări discutabile ale regulamentelor, fără consultări corespunzătoare cu actorii și angajații culturali.

Contextul deciziilor din domeniul cultural și impactul asupra artiștilor

Problema raportării evidenței de muncă în domeniul cultural nu este una nouă în România. În ultimii ani, autoritățile au încercat să impună reguli mai stricte pentru transparență și control fiscal, însă această abordare a fost întâmpinată cu reticență de către angajați și sindicate, avertizându-se asupra riscului de a crea haos administrativ și de a desconsidera specificul muncii artistice, adesea caracterizată prin proiecte temporare și colaborări multiple.

Dezinformarea și lipsa de comunicare clară între Ministerul Culturii și artiști au amplificat tensiunile, mai ales în contextul în care pandemia a afectat grav bugetele instituțiilor culturale și stabilitatea profesională a actorilor. În plus, această criză a dezvăluit fragilitatea dialogului între autorități și mediul artistic, acestea din urmă acuzând o lipsă de respect și de atenție față de nevoile specifice ale domeniului cultural.

Ultimele evoluții sugerează că protestele și discursurile critice din partea artiștilor nu vor înceta curând, mai ales dacă nu vor fi găsite soluții concrete și transparente pentru problemele lor. În fond, deși titlul și formalitățile administrative pot fi clarificate, păstrarea unei relații de parteneriat adevărat între autorități și artiști trebuie să rămână o prioritate pentru a asigura o cultură vibrantă și sustenabilă în România.