
Miercuri, în Republica Moldova s-au efectuat peste 70 de percheziții în cadrul unei anchete privind finanțarea ilegală a partidelor politice. Acțiunile au avut loc pe întreg teritoriul țării și au fost parte a unei serii de intervenții întreprinse de la începutul campaniei electorale pentru alegerile din 28 septembrie. Autoritățile au emis avertismente referitoare la posibilitatea unei interferențe din partea Rusiei.
Perchezițiile au fost realizate de ofițeri ai Centrului Național Anticorupție și de procurori din Bălți, inclusiv în capitala Chişinău. În timpul acțiunilor, s-au ridicat bani în diverse valute, documente, inscrisuri și alte materiale relevante pentru anchetă.
Potrivit informațiilor oficiale, există suspiciuni că un grup de persoane ar fi pus la cale un plan infracțional în perioada premergătoare alegerilor, în vederea finanțării ilegale a partidelor și formelor de susținere politică. Grupul ar fi introdus în țară fonduri ilicite destinate sprijinirii unor partide, grupuri de inițiativă și candidați, acțiuni coordonate aparent din Moscova de către oligarhul fugar Ilan Șor.
Autoritățile au făcut publice interceptări audio legate de aceste percheziții, în care se menționează salarii de 100.000 de lei de la Şor, vizite în Moscova, candidați la primării care au primit câte 5.000 de dolari și persoane nemulțumite că nu-și pot retrage banii.
De la începutul campaniei electorale, au fost realizate în jur de 2.000 de percheziții în întreaga țară, declara recent ministrul de interne.
Probele existente sugerează că suspecții ar fi recrutat alegători și le-au promis bani, bunuri sau alte avantaje în schimbul voturilor pentru anumite formațiuni politice. Aceste acțiuni par a fi coordonate din Moscova, de către Ilan Șor, condamnat în Moldova pentru fraudă și spălare de bani într-un scandal legat de fraudarea unui miliard de dolari din sistemul bancar. Se pare că el încearcă, conform autorităților, să influențeze rezultatul alegerilor din 28 septembrie, cumpărând voturi și finanțând diverse formațiuni politice pentru a obține o majoritate prorusă în noul Parlament.
Fii primul care comentează