În urma a trei luni de discuții, Guvernul a reușit sa ajungă la un acord cu privire la reforma administrației locale și centrale, deşi această decizie ar fi trebuit luată în august, astfel s-a afirmat Kelemen Hunor, președintele UDMR, marți.
“Va fi un impact la nivel local de aproximativ un miliard și jumătate, iar la nivel central undeva în jur de 4,5 – 5 miliarde sau poate peste 5 miliarde. Este vorba despre economisirea din bugetul național și acum ne pregătim pentru pachetul de măsuri fiscale pe care îl vom vedea când va fi implementat, fie reazl anul viitor, în mijlocul anului sau începând din 2027. De la bun început, prouneram o reducere de 10% în administrația locală. Ceea ce s-a decis ieri în coaliție înseamnă 10%. 2026 este un an de tranziție, în care există posibilitatea de a reduce salariile sau numărul de posturi. Din 2027 nu mai există această posibilitate, trebuind respectat plafonul stabilit pentru fiecare UAT. La nivelul administrației centrale, reducerea va fi mai mare de 10%, va fi mai flexibilă și nu va fi uniformă, reconoscând o diferență mare între ministere. În cadrul unora poți ajunge la o reducere de 20%, pe când în altele precum Educația și Cultura nu se poate ajunge la o reducere de 10% deoarece acestea au nevoie de mai mult personal. Totuși, în ansamblu, la nivel central, ar trebui să fie 10%. Vom avea o administrație mai flexibilă”, a spus Kelemen Hunor, în Parlament.
“În administrația centrală, nici nu cred că se poate face altfel decât prin reducerea numărului de posturi. Nici în cadrul administrației locale nu cred că va funcționa, dar acesta a fost compromisul pe care l-au acceptat toți. Totuși, nu cred că va funcționa. Am spus, asta e opinia mea, deoarece în acest moment sunt sute de UAT-uri unde nu este nevoie de reduceri, deoarece nu există personal în plus. Există și câteva UAT-uri unde, de fapt, reducerea va fi mai mare și, din această cauză, am impus plafonul de 20. Important este că, în final, după trei luni de discuții, am ajuns la concluzia la care ar fi trebuit să ajungem în august – de a reduce cheltuielile pentru aparatul central și local. Probabil ar fi trebuit să începem cu această măsură în iunie sau iulie, dar acum am trecut peste această etapă, urmând implementarea deciziei prin lege și apoi prin hotărâri de guvern.”, a clarificat Kelemen Hunor.
Președintele UDMR a adăugat ca în opinia lui, creșterea TVA ar trebui să fie doar pentru o perioadă limitată.
“Indiferent de modul în care fiecare primar va gestiona tranziția, vom ajunge tot la o reducere de 10%, deoarece este important să reducem cheltuielile. Bineînțeles, nici prin creșterea taxelor în acest an, precum TVA sau accize, nici prin reducerea cheltuielilor nu vei ajunge la deficitul de 3%. Așadar, creșterea economiei este imperativă; de aceea, măsurile fiscale sunt fundamentale. Consider că măcar creșterea TVA ar trebuit să fie pentru o perioadă limitată. În momentul în care bugetul se echilibrează, te poți gândi cum să stimulezi continuarea economiei și consumul prin reducerea TVA. Aceasta este soluția, dar în acest moment avem problema aceasta. Și anul viitor va fi și mai difcil, deoarece 3% din deficitul cu care ne confruntăm va fi din dobânzile la împrumuturile pe care le-am luat, deci o sumă uriașă de aproximativ 60 de miliarde…. Suntem deci într-o situație dificilă. Din acest punct de vedere, pe termen mediu, dacă măsurile fiscale vor fi implementate și economia își va urma cursul firesc, atunci avem perspectiva anului 2027 – 2028, când trebuie să te gândești ca Guvern și Parlament să reduci taxele pentru a atrage investițiile și a crește consumul și astfel economia.”, a accentuat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a menționat că aceasta a fost oferta de compromis propusă de liderul USR, Dominic Fritz.
“Aceasta a fost propunerea lui Fritz, nu a PSD, ca să ieșim din acest impas. Și eu recunosc că el a fost mai rapid decât alții cu această soluție de compromis. Datorită faptului că este și primar, înțelege situația, dar aceasta însemană că tot se reduce bugetul salarial și este nevoie de o decizie din partea Consiliului, deoarece primarul nu poate reduce salariile. În plus, în acest moment, salariile sunt stabilite între limita minimă și cea maximă pentru diferitele categorii de funcționari publici. Nu ai cum să cobori sub minim dacă angajările sunt deja la acea limită, așa că acolo trebuie să reduci numărul de personal. Dacă angajările sunt deasupra acestei limite, în parametrii acestei limite minime și maxime poți să te joci cu salariile. Consiliul trebuie să ia decizia de a tăia salarii pentru că primarul nu are această posibilitate, la fel ca nici un ministru nu poate tăia salariile funcționarilor prin simpla sa decizie. Din această cauză există o perioadă de tranziție, dar în final va trebui să ajungem la un punct unde vom salva costurile cu salariile, deoarece în acest moment nu avem altă soluție. Ce mă îngrijorează cel mai mult este economia deoarece dacă nu reușim să creștem economia și intrăm în recesiune, toate aceste măsuri nu ne vor ajuta. Întotdeauna insist cu colegii mei să dăm o perspectivă economiei.”, a transmis Kelemen Hunor. (Agerpres)

Fii primul care comentează