SINOPSIS. Cetățeanul onest: captiv între guvernanți și disidenți

În ciuda luptei de putere dintre Rechizitoriul Parchetului General și Raportul partidului AUR cu privire la anularea alegerilor din 2024, cetățeanul honest se găsește într-o fisură adâncă: conflictul dintre democrația formală și atitudinile de supunere predominante din vremea fanariotă (otomană) și oligarhică (rusească). România rămâne în continuare o democrație de import – ancorată în NATO și UE, dar lipsită de încredere la nivel intern. Guvernul solicită loialitate, disidenții cer moralitate, dar niciunul nu inspiră încredere – guvernul, din cauza lipsei de transparență, disidenții, din cauza retoricii excesive. În acest context, cetățeanul onest devine „the 10th man[2]”: cel care se împotrivește consensului convenabil și apără dreptul de a ridica întrebări printr-un ultim apel la moralitate – pentru că democrația nu se protejează prin frică, ci prin adevăr.

Sunt momente în istoria unui popor când situații aparent tehnice aduc la suprafață tulpini profund înrădăcinate – România traversează un asemenea moment astăzi.

Rechizitoriul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr. 6720/284/P/2024) și Raportul privind Lovitura de stat din România, redactat de partidul AUR, nu sunt doar documente juridico-politice. Ele reprezintă două reflexii la întrebările fiecăruia, în care guvernul și opoziția se învinuiesc reciproc de subminarea democrației, fără a realiza că, în acest joc de suspiciune, democrația eclează.

România rămâne o națiune la intersecția a două doctrine imperiale care au modelat de-a lungul secolelor morala și structura instituțională: modelul fanariot, moștenit din lumea otomană și modelul oligarhic, preluat din cultura rusă. Prin primul, am dobândit supraviețuirea prin favoruri și complicitate; prin al doilea, credința în autoritatea statului și disprețul pentru autonomia morală a individului. Din această combinație s-a născut o formă sofisticată de supunere: imitarea modernității în scopul conservării puterii, prin perpetuarea supunerii.

Tranziția democratică post-1989 a schimbat doar tabla de șah, nu și regulile jocului. „Boieri fanarioți” și „nomenclaturiștii partidului” au lăsat locul elitelor politice care sunt în legătură cu rețele de influență și interese economice, iar loialitatea personală a fost înlocuită cu dependența financiară sau mediatică. Este un control mult mai subtil, economic și simbolic, odată cu venirea democrației, desi institutiile democratice, create după modelul occidental, rămân slabe și deseori confiscate de cei care ar trebui să le apere.

Admiterea României în NATO și Uniunea Europeană reprezintă o revenire istorică în sfera occidentală, garantând securitatea și confirmând aspirația de modernizare. Deși progresele sunt evidente, integrarea a fost realizată mai mult prin imitație decât prin interiorizare; am adoptat forme europene fără a cultiva reflexele civice care le susțin.

Sondajele recente INSCOP ilustrează acest diviziune: peste 70% dintre români cred în NATO și UE, dar sub o treime au încredere în Parlament, Guvern sau Justiție. Este o formă de transfer simbolic de legitimitate – românii au mai multă încredere în structurile occidentale decât în guvernul propriu. Astfel, Europa devine un substitut pentru autoritatea morală internă care lipsește, iar integrarea europeană se transformă într-un instrument de delegare a responsabilității naționale.



Sursa articol