
Sistemul judiciar federal din Statele Unite va începe de luni reducerea activităților non-esențiale și va trimite în concediu fără plată anumți angajați, după ce fondurile disponibile pentru operarea plătită s-au epuizat. Această informație a fost obținută dintr-un memoriu intern, citat de agenția de știri Reuters și apoi de News.ro.
Este pentru prima dată în aproape 30 de ani când sistemul judiciar federal trebuie să suspende activitatea și să trimită acasă o parte din cei peste 30.000 de angajați, din cauza lipsei unui buget aprobat de Congres pentru funcționarea guvernului. Blocajul a generat deja întârzieri în mai multe procese civile implicând agenții federale, ale căror angajați au fost, de asemenea, trimiși în concediu temporar.
Judecătorii, inclusiv cei de la Curtea Supremă, vor continua să-și desfășoare activitatea și vor încasa salariile, deoarece Constituția interzice reducerea remunerației lor. Instanțele vor rămâne deschise, însă anumite servicii administrative vor fi suspendate, iar sediul Curții Supreme va fi închis publicului până când va exista o nouă notificare.
Judecătorul Robert Conrad, directorul Oficiului Administrativ al Instanțelor, a comunicat că de luni dimineață vor fi trimise notificări de concediu temporar, iar „activitățile de oprire ordonată” vor începe în cursul nopții.
O situație similară s-a mai înregistrat în perioada 1995–1996, în timpul administrației Bill Clinton.
Numărul exact al angajaților afectați nu a fost stabilit încă, însă majoritatea personalului din instanțele de prim nivel va fi considerat esențial, conform Legii privind lipsa de fonduri, pentru a asigura desfășurarea proceselor și dreptul inculpaților la un proces echitabil. Totuși, grefierii, ofițerii de probațiune și personalul administrativ rămas în funcție vor primi ultimele salarii pe data de 24 octombrie.
„Această situație este foarte stresantă pentru angajații noștri”, a afirmat judecătorul-șef Randy Crane, din districtul sudic al Texasului.
Fii primul care comentează