În anii ’80, energia solară era încă o tehnologie în faza experimentală, privită cu scepticism și considerată mai mult o curiozitate tehnologică decât o soluție viabilă pentru alimentarea rețelelor electrice de mari proporții. Cu toate acestea, în ciuda costurilor astronomice și a eficienței încă scăzute, un proiect elvețian a marcat punctul de început pentru integrarea sistemelor fotovoltaice în infrastructura energetică europeană. În mod suprinzător, această inițiativă a demonstrat că, uneori, inovația la limita posibilului poate schimba cursul istoriei energetice.

### Primele încercări și experiența TISO: de la izolarea cabanelor, la conectarea la rețea

La începutul anilor ’80, utilizarea panourilor fotovoltaice în Elveția era extrem de limitată, fiind predominant destinată sateliților sau altor aplicații izolate, din cauza costurilor ridicate și a performanței modeste. În ciuda acestui context, autoritățile și cercetătorii elvețieni și-au propus să testeze potențialul acestei tehnologii în condiții controlate, pentru a răspunde întrebărilor fundamentale legate de durabilitatea și viabilitatea economică a sistemelor solare pe termen lung.

Astfel s-a născut proiectul TISO (Ticino Solare), lansat în 1982 pe acoperișul unei clădiri universitare din orașul Canobbio, din cantonul Ticino. Acest sistem, finalizat în 1984, avea o putere de 10 kW și cuprindea 288 de module fotovoltaice ce foloseau tehnologia pe bază de celule de siliciu monocristalin. O noutate a fost testarea celor trei tipuri de materiale de încapsulare, pentru a evalua comportamentul acestora în timp. Implementat ca un experiment de lungă durată, sistemul a fost conectat direct la rețeaua locală, marcând astfel o premieră în Europa și atrăgând admirația comunității internaționale de specialiști.

Deși inițial privit ca o investiție riscantă, realizarea sistemului TISO a fost însoțită de un scop clar: să răspundă la întrebări esențiale despre durabilitatea și eficiența pe termen lung a panourilor fotovoltaice. În timp, pe baza observațiilor și analizelor, s-a constatat că, după mai bine de 35 de ani, o mare parte dintre modulele instalate încă produceau electricitate la parametri foarte apropiați de performanțele inițiale, iar degradările erau minime. Chiar și după trecerea decadelor, sistemul a rămas o dovadă clară a potențialului longevității tehnologiei solare.

### Lecții tehnice: de la vulnerabilitate la robustețe

Una dintre cele mai importante descoperiri din cadrul acestui experiment pentru industria fotovoltaică a fost identificarea principalului factor de degradare: infiltrarea umidității în module. La începutul anilor ’80, metodele de fabricație și etanșare nu erau încă suficient de avansate, ceea ce permitea apei să pătrundă în structura panourilor, afectând durata de viață și performanța acestora. Această experiență a ilustrat clar necesitatea unor tehnologii de etanșare și materiale de încapsulare superioare, care astăzi sunt standard în fabricarea panourilor moderne.

Pe măsură ce tehnologia s-a perfecționat, investiția în cercetare și dezvoltare a permis crearea de sisteme rezistente la condițiile extreme, menținând astfel rentabilitatea energetică și economică. Experiența TISO a arătat, de asemenea, importanța întreținerii regulate, curățării periodice și monitorizării continue pentru ca investițiile în energia solară să-și păstreze valoarea în timp.

Un aspect remarcabil, la mai bine de patru decenii de la instalare, este faptul că o parte dintre modulele originale funcționează în continuare, contribuind la producția de electricitate. Acest lucru subliniază o importantă învățare: energia solară, dacă este implementată cu tehnologie de calitate și întreținută corespunzător, poate oferi rezultate pe termen lung, reducând semnificativ costurile și impactul asupra mediului.

### Moștenirea și viitorul solar al Europei

Proiectul TISO nu a fost doar despre energie: a fost o demonstrație clară că energia solară poate fi integrată în rețelele naționale, contribuind la diversificarea surselor și reducerea dependenței de combustibili fosili. La momentul respectiv, a fost un punct de cotitură, accelerând cercetările de reducere a costurilor și dezvoltarea unei industrii impresionante, capabilă să transforme radical peisajul energetic european.

Astăzi, în contextul în care costurile panourilor sunt mult reduse și performanțele lor au crescut, această istorie elvețiană reprezintă un exemplu clar al potențialului pe termen lung al energiei solare. Se deschid noi perspective pentru integrarea pe scară largă a sistemelor fotovoltaice, nu doar ca soluție de criză energetică, ci ca pilon fundamental pentru tranziția spre un viitor sustenabil. Instalația din ticino rămâne, așadar, nu doar un simbol al curajului tehnologic, ci și un avertisment și o învățare pentru întreaga lume: inovația riscantă, dacă este alimentată de viziune și perseverență, poate fi motorul transformării în bine a sectorului energetic global.