
Praga va interzice începând cu luna ianuarie 2026 utilizarea trotinetele electrice în sistem de închiriere, din cauza haosului pe care îl creează pe trotuare, a anunțat viceprimarul orașului. Decizia a fost aprobată de consiliul local în cadrul unei revizuiri a regulilor pentru mijloacele de transport partajate în capitala Cehiei, un oraș cu aproape 1,4 milioane de locuitori, cunoscut pentru străzile sale pietruite și pentru faptul că a atras peste 8 milioane de turiști în 2024.
Chiar dacă au fost introduse reguli noi care limitează unde pot fi parcate bicicletele, fie cu pedale, fie electrice, trotinetele electrice nu sunt menționate în aceste reglementări, ceea ce va duce la eliminarea treptată a serviciilor de închiriere a trotinetelor în Praga.
„Sfârşitul trotinetelor electrice aprobate!”, a scris pe rețeaua X, fostul Twitter, Zdenek Hrib, liderul Partidului Piraților și viceprimar responsabil de transport, pentru primăria orașului. El a explicat că se introduc reguli clare pentru a reduce aglomerația de pe trotuare și din zone pietonale, unde trotinetele erau adesea folosite mai mult ca obiective turistice decât ca mijloace de transport.
Praga se aliniază astfel altor orașe din Europa care au luat măsuri împotriva trotinetelor electrice. Unele orașe au introdus reguli stricte de siguranță, precum purtarea căștii și asigurarea, cum este cazul în Italia, în timp ce altele au interzis complet închirierile, ca în Paris și Madrid. În Finlanda, utilizarea trotinetelor de către copiii sub 15 ani este interzisă.
Autoritățile prahovene au spus că această decizie a fost luată în urma plângerilor locuitorilor legate de pericolele reprezentate de trotinetele care trec în viteză pe trotuare, în parcuri sau blochează aleile și locurile de parcare atunci când nu sunt folosite. Edilii orașului vor să promoveze în schimb utilizarea pe scară largă a serviciilor de biciclete partajate, dar susțin că rata accidentelor cu trotinete electrice este mai mare decât în cazul bicicletelor.
Lime, unul dintre cei mai mari operatori de trotinete închiriate din Praga, și-a exprimat regretul față de decizia autorităților locale.
Fii primul care comentează