Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a dezvăluit marți noaptea că față de ea și doi dintre miniștri a fost înaintată o acuzație de “complicitate la genocid” la Curtea Penală Internațională (CPI), din cauza sprijinului pe care Italia l-a oferit Israelului, conform AFP.

“Sunt acuzată împreună cu ministrul apărării, Guido Crosetto, ministrul de externe, Antonio Tajani, și consider că Roberto Cingolani, directorul general al Leonardo, este de asemenea învinuit, într-o plângere prezentată Curții Penale Internaționale pentru complicitate la genocid”, a declarat ea în cadrul unui program de televiziune care urma să fie difuzat în jur de miezul nopții, din care presa a extras și publicat fragmente.

Leonardo reprezintă o companie italiană din domeniul aeronauticii şi apărării.

Plângerea, datată 1 octombrie, a fost pusă la punct de un grup care se denumește “Avocați și juriști pentru Palestina” și a fost parafată de în jur de cincizeci de persoane, printre care profesori de drept, avocați și alte personalități publice notabile.

Acuzatorii arguementează în plângere că “Prin suportul oferit guvernului israelian, în special prin comercializarea de arme letale, guvernul italian a devenit complice la un genocid în derulare și la gravele violări ale drepturilor de război și crime împotriva umanității revărsate asupra populației palestiniene”.

Acuzații cheamă CPI să ia în considerare inițierea unei investigații oficiale ca urmare a plângerii lor.



Sursa articol