
Hamas refuză să se dezarmeze în perioada de tranziție și intenționează să păstreze controlul asupra securității din Gaza, susține un oficial de rang înalt al grupului. Mohammed Nazzal, membru al conducerii politice a Hamas, a declarat pentru un portal de știri că organizația intenționează să mențină controlul asupra securității din Fâșia Gaza pe durata unei perioade de tranziție și nu poate promite abandonarea armamentului.
Potrivit spuselor sale, această poziție evidențiază dificultățile majore legate de planul propus de Statele Unite pentru încheierea conflictului din Gaza. Nazzal a menționat că Hamas este dispusă să accepte o încetare a focului de până la cinci ani pentru a permite reconstrucția zonei afectate, dar subliniază că viitorul trebuie să ofere ”orizonturi și speranță” pentru crearea unui stat palestinian.
El a precizat că gruparea nu poate oferi un răspuns clar privind predarea armelor, deoarece „depinde de natura proiectului” și de „cine ar trebui să predea armele”. Casa Albă nu a comentat direct aceste declarații, însă președintele Donald Trump a afirmat joi că „există un angajament și presupune că acesta va fi respectat”, fără a specifica dacă Hamas va renunța la armament.
Conform planului anunțat de Trump la sfârșitul lunii septembrie, Hamas ar trebui să elibereze toți ostaticii, să se dezarmeze și să predea conducerea unui guvern tehnocrat, supravegheat de o organizație internațională de tranziție. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a susținut acest plan, afirmând că scopul este „demontarea capacităților militare ale Hamas” și garantarea că Gaza „nu va mai reprezenta niciodată o amenințare pentru Israel”.
Nazzal a confirmat că, pe durata perioadei de tranziție, Hamas va continua să fie prezent pe teren pentru a garanta ordinea și a proteja convoaiele de ajutor umanitar de ”hoți și bande înarmate”. După această etapă, urmează organizarea de alegeri, a adăugat oficialul Hamas.
De asemenea, oficialul a afirmat că gruparea își dorește o perioadă de pace de trei până la cinci ani, nu pentru a pregăti un nou conflict, ci pentru a reconstrui Gaza, iar viitorul depinde de statele capabile să „oferă speranță și perspective poporului palestinian”.
Fii primul care comentează