Departamentul pentru Energie al Statelor Unite a achiziționat o cotă de 5% din acțiunile companiei canadiene Lithium Americas și o altă participație de 5% în parteneriatul acesteia cu General Motors, pentru proiectul minier Thacker Pass. Acest proiect are potențialul de a deveni cea mai mare sursă de litiu din emisfera vestică. După anunț, acțiunile Lithium Americas au crescut cu 26%, după o creștere inițială de până la 31%. Compania are sediul în Vancouver și deține proiecte importante în Statele Unite, în Nevada, precum și în Argentina, pe lângă listarea pe bursele din Toronto și New York.

Acordul semnat reprezintă cea mai recentă investiție a administrației americane în sectorul privat, după ce au fost realizate investiții similare în companii precum Intel și MP Materials, ca parte a unei strategii de sprijin pentru industriile considerate esențiale pentru securitatea națională. Guvernul SUA va prelua participarea prin intermediul unor opțiuni de cumpărare cu un preț simbolic de un cent, iar Lithium Americas a anunțat că a accesat deja prima tranșă de 435 de milioane de dolari dintr-un împrumut de peste 2,2 miliarde de dolari destinat dezvoltării minei, care urmează să fie deschisă în 2028.

General Motors, care a investit 625 de milioane de dolari în 2024 și deține deja 38% din acțiuni, are dreptul de a cumpăra întreaga producție de litiu din prima fază și o parte din cea de-a doua, pentru următorii 20 de ani. Proiectul Thacker Pass va produce aproximativ 40.000 de tone de carbonat de litiu anual, suficiente pentru a echipa până la 800.000 de vehicule electrice.

Atât republicanii, cât și democrații consideră acest proiect o soluție pentru reducerea dependenței de China, care controlează peste 75% din producția globală de litiu destinat industriei.



Sursa articol