Demisia lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova a generat reacții în întreg fotbalul românesc, iar Gigi Becali, patronul FCSB, a fost unul dintre cei mai vocali. El a declarat că avea mare încredere în finul său și că schimbarea antrenorului la Craiova ar putea influența șansele echipei la câștigarea titlului.
Gigi Becali a afirmat: „Eu nu am rețele de socializare. Tehnologia nu mă interesează, nici AI; eu doar le simt. Voi trebuie să le știți, că le cercetați. Eu, dacă mă întrebi pe mine la fotbal: ce crezi, domne, de Craiova? Eu nu știu, nu mă pricep. Eu spun doar ce simt. Eu simt că Mirel Rădoi câștigă campionatul. Acum simt că nu mai câștigă. Doar ce simt. Așa și în afaceri. Nu pot să spun că n-am făcut vreo facultate de economie la Harvard. E la „feeling”. Eu atât pot spune.”
Universitatea Craiova a făcut deja anunțul cu privire la noul antrenor. Portughezul Filipe Coelho a fost ales să preia conducerea echipei după înfrângerea cu UTA, scor 1-2, care a dus la încheierea colaborării cu Rădoi. Coelho, în vârstă de 45 de ani, vine cu o experiență internațională semnificativă, fiind antrenor secund timp de șapte ani al lui Paulo Bento atât la naționala Coreei de Sud, cât și la cea a Emiratelor Arabe Unite. De asemenea, a antrenat echipele Leixoes, Casa Pia și Vilafranquense din fotbalul portughez.

Fii primul care comentează