
Consiliul Județean Galați, prin Centrul Cultural al orașului, organizează ediția a XVIII-a a Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului” între 21 și 24 august.
Evenimentul va avea loc pe scena amplasată în Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”. În fiecare seară, de la ora 19:00, vor urca pe scenă ansambluri folclorice din 11 țări diferite: România, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Cehia, Mexic, Indonezia, Macedonia de Nord, Maroc și Congo.
Pe lângă reprezentările din străinătate, publicul va putea urmări și recitaluri ale unor artiști cunoscuți din muzica românească, printre care Andra, Damian Drăghici & Brothers, Irina Rimes și Zdob și Zdub.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a declarat: „Pregătiți-vă pentru cel mai mare spectacol de folclor din această vară! Este un eveniment care unește culturi, tradiții și oameni din toate colțurile lumii. La Galați, folclorul nu are granițe, ci reprezintă o punte de prietenie între popoare. Dragi gălățeni, vă invităm să ni vă alăturați în număr cât mai mare la această celebrare a tradițiilor – unde cântecul, dansul și buna dispoziție creează un spectacol de neuitat!”
Intrarea la evenimentele din cadrul festivalului este liberă.
De asemenea, pe aceeași locație, în timpul evenimentului, va avea loc și Târgul Meșterilor Populari, unde vor participa aproximativ 50 de artizani din județul Galați și din alte părți ale țării.
Fii primul care comentează