
Dennis Man a intrat pe teren în minutul 70, când echipa sa, PSV Eindhoven, era la egalitate, 1-1. La doar două minute după ce a fost introdus, românul a oferit o pasă decisivă pentru golul marcat de Ismael Saibari, care a dus scorul la 2-1.
Man a reușit o acțiune remarcabilă pe flancul drept, depășindu-și adversarul, dar, în loc să șuteze, a ales să paseze lui Saibari, care a înscris cu poarta goală.
Jurnalistul olandez Rik Elkrink de la Eindhovens Dagblad a subliniat importanța contribuției lui Man: „După o cursă a lui Dennis Man, Saibari primește șansa de a înscrie pentru PSV. Deși a avut un început oarecum dificil în cele două reprize jucate până acum la PSV, Man a fost imediat crucial aici.” De asemenea, Voetbal International a evidențiat impactul său imediat, menționând: „În minutul 70, Peter Bosz l-a înlocuit pe discretul Wanner cu Man, iar românul și-a făcut imediat simțită prezența, lăsându-l cu poarta goală pe Saibari, care a înscris pentru 2-1.”
Aceasta a fost a patra apariție a lui Dennis Man în tricoul lui PSV. El a jucat câte o repriză în meciurile de campionat cu Groningen și Telstar, dar și aproximativ 15 minute în eșecul din Champions League cu Royale Union SG. PSV Eindhoven a învins Excelsior cu 2-1 și, cu 16 puncte acumulate în 7 etape, echipa a urcat pe locul 2, egalând cu liderul Feyenoord, care are un meci în minus.
Fii primul care comentează