Nivelul de autonomiei al copiilor ajunge în atenția sistemului de învățământ din drumuri și explicații diverse

O situație desprinsă dintr-un film experimental sau dintr-un scenariu distopic s-a transformat în realitatea laboratoryilor educației de pe insulă britanică. Se vorbește despre o comună zi de școală, în care un copil de patru sau cinci ani primește o carte cartonată și încearcă să o „deruleze” cu degetul, ca pe telefonul mobil. La prima vedere, gestul pare amuzant, dar raportul detaliat al educatorilor scoate la lumina o problemă mai gravă: tot mai mulți elevi încep anii de școală fără abilitățile elementare de autonomie, esențiale în procesul de învățare sau de integrare socială.

De ce se pierd timpul și ce înseamnă acest decalaj

Pot fi vizate cauze multiple pentru această regresie la nivel de dezvoltare. Datele obținute dintr-un sondaj anual, realizat de organizația Kindred Squared, indică faptul că 37% dintre copiii care intră în clasa pregătitoare nu îndeplinesc reperele minimale de autonomie și comunicare, nu neapărat cele academice. În mod surprinzător, intimitatea, igiena, hrănirea independentă și capacitatea de a formula și exprima propriile nevoi devin obstacole majore.

Ce pare mai alarmant este modul în care timpul dedicat acestor activități se adaugă până la ceea ce ar trebui să fie timpul de predare. Cadrele didactice raportează că, în fiecare zi, aproape două ore din programul școlar se consumă în gestionarea situațiilor de tip toaleta sau schimbatul ciorapi, intervenții necesare pentru a depăși lipsa de autonomie. În cazul în care aceste aspecte sunt întâlnite în mod frecvent, se pierde esența educației: jocul ghidat, activitățile de grup, limbajul și rutina de zi cu zi care, în mod normal, ar sprijini dezvoltarea socială și emoțională a elevilor.

Impactul ecranelor și presiunea sistemului

Un număr semnificativ de educatori attribuie acest fenomen excesului de timp petrecut în fața ecranelor, atât acasă, cât și în școală. Copiii și părinții devin tot mai captivi în rutina digitală, în timp ce interacțiunea directă, jocul activ și activitățile de rutină își pierd din importanță. “Ideea nu este că tehnologia ‘strică’ automat copilăria, ci că, atunci când ajunge să o înlocuiască pe interacțiunea directă, efectele se văd în răbdare, limbaj, capacitatea de a urmări o instrucțiune sau de a sta la masă fără negocieri nesfârșite,” explică specialiștii.

Asta presupune și costuri directe pentru sistemul educațional, în special pentru cadrele didactice. Se estimează că o zi de școală se consumă în jur de 1,4 ore doar pentru a gestiona accidente la toaletă sau schimb de scutece, iar în total, circa 2,4 ore de predare sunt pierdute pentru recuperarea noțiunilor de bază. Efectul? Mai puțin timp pentru joc, conversație și activități care promovează dezvoltarea socio-emoțională, esențiale pentru stabilirea unui climat emoțional sigur.

La nivel regional, diferențele sunt vizibile, iar explicațiile nu se limitează la tehnologie. Resursele școlilor sunt adesea insuficiente, iar presiunea sistemică, printre care și rigorile financiare, contribuie la accentuarea acestor probleme. În plus, un contrast greu de ignorat se regăsește chiar și în percepția părinților: 88% afirmă că micuții lor sunt pregătiți pentru școală, raportând chiar că sunt mai pregătiți decât majoritatea colegilor. În timp ce o majoritate își doresc ghidaje clare și limbi comune, cadrul oficial impune un obiectiv: ca până în 2028, cel puțin 75% dintre elevi să fie considerați pregătiți, statistic vorbind, la intrarea în școală.

Ce pot face părinții în prag de școală

Rezultatele acestor analize sugerează o nevoie tot mai acută de implicare a părinților. În mod specific, construirea rutinei de acasă devine un pas esențial pentru alinierea copilului cu cerințele viitorului mediu școlar. În plus, reducerea timpului petrecut în fața ecranelor, în special ca substitut pentru joc și conversație, devine o prioritate. Nu e vorba despre eliminarea totală a tehnologiei, ci despre stabilirea unor reguli clare: ecranele ar trebui să fie folosite doar în interacțiune cu un adult, pentru a reflecta la conținut și pentru a lega imagini și cuvinte.

Un alt element vital în pregătirea copilului pentru școală este dezvoltarea autonomiei din cele mai simple activități. Exercițiile cotidiene, precum mersul la toaletă, spălatul pe mâini sau mâncatul, pot și trebuie exersate consecvent. Răsfoirea unei cărți, urmărirea rândurilor și vorbitul despre imagini nu sunt simple jocuri de copil, ci actiuni care dezvoltă răbdarea, limbajul și atenția. În plus, astfel de rutine, implementate din timp, contribuie la reducerea anxietății și la creșterea încrederii, facilitând tranziția spre mediul școlar.

Cu toate aceste inițiative, devine clar că nu doar sistemul sau școala trebuie să se reformeze, ci și modul în care părinții și comunitățile se raportează la dezvoltarea timpurie. Într-o lume în continuă schimbare și cu provocări fără precedent, dezvoltarea autonomiei și a abilităților sociale ale copilului pare a fi, dincolo de orice, cea mai trainică investiție pentru viitor.