Kaufland România sărbătorește 20 de ani de activitate pe piața locală, perioadă în care a investit peste 15,6 miliarde de lei în economia națională și a plătit la buget peste 6,3 miliarde de lei doar în ultimii 10 ani. Cu o rețea de peste 190 de magazine și 18.000 de angajați, compania este unul dintre cei mai mari angajatori privați și un participant important în domeniul retailului alimentar.

Între 2015 și 2024, taxele și impozitele din salarii au reprezentat în medie 220 de milioane de euro pe an, iar cele plătite de angajatori au fost de aproximativ 94 de milioane de euro anual. În total, retailerul contribuie în mod anual cu circa 314 milioane de euro la bugetul de stat, doar din impozitele aferente salariilor angajaților.

Conform unui studiu realizat de iSense Solutions, peste 90% dintre români recunosc brandul Kaufland și îl percep ca pe un simbol al stabilității, al prețurilor corecte și al implicării în comunitate. Oferta variată de produse, promoțiile săptămânale și proiectele de responsabilitate socială sunt apreciate de consumatori.

„Mai presus de cifre, această aniversare este despre oamenii cu care am crescut – clienți, colegi, parteneri, comunități. În cei 20 de ani, am învățat că succesul unei afaceri stă în încredere, colaborare și implicare. Numele Kaufland va continua să investească, să creeze locuri de muncă, să devină mai bun și să fie un partener de încredere pentru fiecare român”, a declarat Marco Hößl, Director General al Kaufland România și Republica Moldova.

De la început, Kaufland și-a asumat un rol activ în comunitățile din România, susținând anual peste 100 de proiecte în domeniile mediu, implicare socială, educație, cultură, sport și sănătate. În perioada 2016-2024, compania a investit peste 3,36 miliarde de lei în astfel de inițiative, beneficiind peste 14 milioane de persoane.

Cu ocazia aniversării a două decenii, Kaufland aduce în 20 de orașe din țară caravana Bucurie în Mișcare, transformând parcările magazinelor în spații dedicate activităților sportive și unui stil de viață sănătos. Participanții se pot bucura de provocări sportive cu premii, jocuri de atenție și reacție, precum și de cupoane de reducere pentru cumpărături în magazin.

Totodată, compania își reafirmă angajamentul pentru protecția mediului, continuând investițiile semnificative în inițiative sustenabile.



Sursa articol