Președintele Nepalului, Ramchandra Paudel, a anulat duminică seara mandatul parlamentului și a anunțat organizarea alegerilor legislative pentru data de 5 martie 2026, la solicitarea noului prim-ministru Sushila Karki, a comunicat biroul prezidențial, potrivit Agenției France-Presse și Agenției de presă Agerpres.

„La recomandarea prim-ministrului, parlamentul a fost suspendat. Data alegerilor a fost stabilită pentru 5 martie 2026,” a declarat pentru AFP Kiran Pokharel, un reprezentant al președinției.

Nepalul a încheiat, vineri, o perioadă de instabilitate politică cauzată de proteste care au dus la demisia fostului prim-ministru K.P. Sharma Oli. În urma acestor evenimente, fostul președinte al Curții Supreme, Sushila Karki, a fost numită ca șefă a guvernului interimar, fiind prima femeie care deține această funcție în istoria țării, conform agenției EFE.

Timp de trei zile, țara s-a aflat într-un vid de putere, în timp ce parlamentul cerea o soluție conform Constituției și societatea civilă avertiza că orice guvern format în afara cadrului constituțional ar fi lipsit de legitimitate. Criza a fost intensificată de creșterea tensiunilor sociale. Protestele, declanșate după blocarea a 26 de platforme sociale în data de 4 septembrie, s-au soldat cu cel puțin 51 de morți și peste o mie de răniți, conform ultimului bilanț oficial.



Sursa articol