• SuperLiga: Unirea Slobozia – Dinamo, vineri, 20:30, DGS 1

  • Conference League: Rakow – Univ. Craiova, joi, 22:00, DGS 1

Eduard Danilof preia comanda la CSA Steaua

Acesta este un ofițer cu aproape 30 de ani de activitate, veteran în misiuni internaționale în Irak și Afganistan, având totodată “o experiență solidă în management” la Stadionul Steaua, conform unui comunicat oficial.

Colonelul Danilof va beneficia de tot sprijinul meu și al echipei ministerului pentru a moderniza clubul și a-i îmbunătăți performanțele.

Intenționăm să inițiem un control asupra tuturor departamentelor și secțiilor sportive și să profesionalizăm funcționarea CSA“, a declarat Moșteanu, conform Agerpres.

Pentru următoarele șase luni, prioritățile sunt “reorganizarea, reforma și rezultatele”.

Avem două scopuri clare: 1. Scoaterea clubului din stagnare și modernizarea managementului. 2. Transformarea secției de fotbal într-o poveste de succes, printr-un model sustenabil, care respectă legislația și atrage investitori.

Steaua nu poate supraviețui doar din amintiri. Este esențial să reclădim clubul cu mult profesionalism“, a adăugat ministrul.

Danilof îl înlocuiește pe colonelul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, care a fost numit interimar pe o durată de șase luni la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.

Etichete: csa steaua , conducere steaua , ionut mosteanu , eduard danilof


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicație Digi Sport poate fi descărcată din



Sursa articol