
Peste 10.000 de membri ai organizației Declic solicită Guvernului condus de Bolojan să preia conducerea planului de reconstrucție a zonei Praid. Situația celor peste 40.000 de locuitori din regiune devine tot mai gravă, după aproape cinci luni de la inundațiile salinei, timp în care oamenii primesc apă potabilă doar cu cisterna sau în bidoane, iar un termen clar pentru rezolvarea problemei nu a fost stabilit, potrivit unui comunicat al organizației.
Declic cere autorităților să preia controlul situației și să elaboreze un plan de reconstrucție pentru Praid. În prezent, autoritățile transferă responsabilitatea între ele, fără a-și asuma un plan concret pentru soarta cetățenilor.
După dezastrul din mai 2025, când salina Praid a fost inundată, mii de persoane și-au pierdut locurile de muncă, turismul din zonă a fost afectat, iar pe o distanță de 80 de km de-a lungul Târnavei Mari, locuitorii își procură apa potabilă în bidoane.
„Prin incapacitatea sa de acțiune, la Praid, statul își abandonează proprii cetățeni. De aceea, îi cerem premierului să elaboreze un plan cuprinzător pentru reconstrucție și să coordoneze, la nivel guvernamental, gestionarea situației de criză”, a declarat István Szakáts, coordonatorul campaniei Declic „SOS Praid!”.
Organizația Declic a colectat peste 10.000 de semnături pentru petiția „SOS Praid!” în doar câteva zile de la lansare.
Petiția poate fi semnată online, pe site-ul organizației.
Fii primul care comentează