Nicolae Ceaușescu nu a iubit cu adevărat poporul, ci l-a tratat cu ostilitate, înfometându-l și răcindu-l. El nu a construit o industrie solidă pentru România, ci a blocat sistemul economic printr-o industrializare încăpățânată și megalomană. Datoria externă uriașă a fost creată, nu plătită, din cauza modului haotic în care a gestionat dezvoltarea industrială. De asemenea, nu era o persoană sinceră și integră, ci un om isteț, dar șmecher, dur cu hoții obișnuiți și protejând corupții din partid, pentru a-i putea controla mai ușor. Nicolae Ceaușescu nu era un lider înțelept, ci ignorant și, în final, prost, pentru că numai un ignorant poate crede că scopul dezvoltării economice este să sărăcească oamenii, nu să le crească nivelul de trai.

Am citit cea mai recentă carte a istoricului Cosmin Popa, apărută la o editură cunoscută, cu titlul despre economia, corupția și politica din perioada conducătorului comunist. Aceasta oferă o imagine clară despre modul în care, între 1965 și 1989, economia românească a ajuns aproape de colaps, din cauza unor decizii greșite și a unui sistem centralizat defectuos.

Chiar dacă cifrele și documentele prezentate de autor sunt analizate cu obiectivitate, cititorul poate observa, în cele din urmă, eșecul unui sistem care, în dorința de a planifica și controla totul, a intervenit și în viețile oamenilor, având consecințe care se resimt până astăzi.

Proiectele de industrializare și centralizare ale regimului, despre care mulți vorbesc acum cu admirație și cred că reprezintă un act de patriotism al lui Ceaușescu, nu aveau scopul de a aduce bunăstare cetățenilor, ci serveau consolidării puterii unui dictator, care știa că doar astfel poate menține controlul asupra întregului sistem.

„Reducerea funcțiilor sociale ale statului în perioada 1979-1981 și creșterea centralizării au dus, inevitabil, la apariția unei economii de tip palat, în care deciziile, resursele și beneficiile reveneau liderului, iar costurile și pierderile erau suportate de economia oficială și de societate.”

Economia României fusese, de fapt, un cerc vicios format din minciună și corupție sistemică. Dezvoltarea industrială necesita resurse, deci importuri, însă țara nu putea acoperi tot necesarul din resurse din est, ceea ce a dus la un deficit de valută.

„Țara trebuia să importe tot mai multe resurse plătind în valută convertibilă, pe care nu o primea pentru exporturile realizate în state comuniste. Îndatorarea internațională a fost o soluție otrăvitoare care a permis implementarea planurilor de industrializare, chiar și atunci când era clar că acestea nu funcționează. Răspunsul lui Ceaușescu a fost reducerea consumului intern și al industriei, creșterea exporturilor și o abdicare treptată de la rolul social al statului.”

Eșecul economiei comuniste românești a fost cauzat de incapacitatea lui Ceaușescu de a înțelege aceste mecanisme și de încăpățânarea de a nu asculta de experți, totul fiind plătit cu suferința populației și cu acțiunea tot mai dură a aparatului de represiune, conform analizei autorului Cosmin Popa.

Deși corupția la toate nivelurile societății pare paradoxală într-un sistem total controlat politic și economic, ea se manifesta, totuși, de la muncitori din fabrici disfuncționale până la funcționari și propagandiști. Aceștia din urmă erau, uneori, protejați chiar de conducător pentru a nu afecta imaginea partidului.



Sursa articol