Născut la 20 mai 1914 în comuna Bobota, județul Sălaj, Corneliu Coposu, un discipol și colaborator al lui Iuliu Maniu, s-a impus ca o personalitate de prim rang a vieții politice post-decembriste, simbolizând lupta pentru democratizarea României. Coposu este fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu.

Acesta a făcut studiile de liceu la Blaj, urmând apoi cursurile Facultății de Drept din Cluj. De asemenea, a obținut titlul de doctor în drept, după cum se menționează în lucrarea ‘Personalitățile României contemporane – Protagoniști ai vieții publice’, publicată de Agenția Națională de Presă ROMPRES în 1994.

În anul 1945, Coposu a fost ales președinte al Filialei Sălaj a PNȚ iar un an mai târziu a devenit secretar general adjunct al PNȚ și secretar al Delegației Permanente (1946 – 1947). A fost, de asemenea, deputat de Sălaj în urma alegerilor legislative din noiembrie 1946.

În 1990, președintele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), Corneliu Coposu (stg.), împreună cu președintele Mișcării Ecologiste din România (MER), Toma George Maior (dr.), au semnat Convenția Națională pentru Instaurarea Democrației.

A fost, de asemenea, un cunoscut publicist, colaborând cu publicații renumite precum ‘Meseșul’ din Zalău, ‘Unirea’ din Blaj, ‘România Nouă’ din Cluj sau ‘Zorile’, ‘Dacia’, ‘Șantier’, ‘Cuvântul liber’, ‘Curierul’.

După instaurarea regimului comunist, la inițiativa de la Tămădău din 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu mai mulți fruntași ai PNȚ. A fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru ‘înaltă trădare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale’, averea sa fiind confiscată și ulterior a fost trimis în închisoare cu regim de exterminare. El a petrecut 17 ani și jumătate de închisoare, cu opt ani de izolare totală, chiar și la coloniile de muncă de la Canal – Poarta Albă și Capul Midia. În 1948 a fost arestată și soția sa, Arlette, care a decedat în 1964, după 14 ani de detenție, se menționează în lucrarea ‘Personalitățile României contemporane – Protagoniști ai vieții publice’.

“Eu am cutreierat aproape toate pușcăriile din România, cu reveniri frecvente la Ministerul de Interne și, bineînțeles, la Ghencea și la Văcărești, care erau puncte de triaj”, rememora Corneliu Coposu în cartea ‘Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru’ (Editura Anastasia, 1996).

După eliberarea sa, a fost supus la doi ani și jumătate de domiciliu forțat la Rubla, în Bărăgan. Revenit în București, a fost sub permanentă urmărire, chemat de zeci de ori la Securitate, i-au fost efectuate numeroase percheziții domiciliare și i-au fost ridicate corespondența, manuscrisele și cărțile. Coposu a continuat să se implice în activitatea politică, în spiritul ideilor național-țărănești, lucru pe care l-a făcut în clandestinitate. Atunci când s-a pus întrebarea despre ce l-a ajutat să supraviețuiască martiriului pușcăriilor, a răspuns: “Mai întâi, credința în Dumnezeu, care a fost suportul principal prin care am depășit toate vicisitudinile cu care am fost confruntat. În al doilea rând, am avut o miraculoasă siguranță în viitor, am avut certitudinea că nu voi muri în pușcărie, că voi supraviețui și voi fi martorul prăbușirii comunismului”. (‘Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru’, Editura Anastasia, 1996).



Sursa articol