Marilen Pirtea, rectorul universitar care, potrivit unor surse, a fost deja propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării după plecarea lui Daniel David, este, asemenea acestuia, rector al unei universități. Însă, în contrast cu fostul rector, Pirtea are și carieră politică. El se află la al patrulea mandat în poziția de rector al Universității de Vest din Timișoara, depășind vechimea permisă pentru această funcție.

Fii primul care comentează