
Formația din Cluj a decis să-l reinstaleze pe Andrea Mandorlini ca antrenor, cel care a câștigat titlul și Cupa în 2010 alături de club. Tehnicianul italian a fost numit oficial pe 24 august, după plecarea lui Dan Petrescu, și a condus echipa în șapte meciuri, obținând două victorii, patru egaluri și o singură înfrângere.
Deși echipa se află într-o perioadă dificilă, ocupând locul 12 în Superligă cu 12 puncte din 11 meciuri (CFR are un meci restant), la club există un sentiment de optimism. Roberto Bordin, fostul său secund și în prezent antrenor la KF Tirana, își arată sprijinul față de proiectul lui Mandorlini.
El a declarat: „Dacă aș trimite un mesaj lui Mandorlini, i-aș spune că sunt bucuros că e într-un mediu pe care îl cunoaște bine. L-am avut ca antrenor, apoi i-am fost secund timp de zece ani. E un antrenor apreciat, care joacă un 4-3-3 excelent. Situația nu e ușoară, dar clubul îl cunoaște, iar Răzvan Zamfir, un director sportiv fantastic, l-a adus pentru că știe ce poate. Va avea nevoie de timp, dar e pe drumul cel bun”.
Bordin își amintește cu nostalgie de perioada petrecută în Gruia, unde a avut unele dintre cele mai frumoase experiențe din carieră. El a afirmat: „Cea mai frumoasă amintire din România e câștigarea campionatului. A fost incredibil, mai ales că am avut o echipă mixtă, cu multe naționalități, dar foarte puternică. Am creat un grup unit, cu o atmosferă fantastică. Totul a fost memorabil, dar campionatul a fost cel mai important trofeu.”
După încheierea pauzei internaționale, CFR Cluj va călători la Miercurea Ciuc pentru a înfrunta Csikszereda pe 16 octombrie, de la ora 20:30.
Fii primul care comentează