Cristi Balaj, care a ocupat funcția de președinte al CFR Cluj din 2021, a anunțat că se va retrage din conducerea clubului. Sub conducerea sa, echipa din Gruia a câștigat titlul de campioană a României în sezonul 2021-2022 și Cupa României în sezonul 2024-2025. Balaj va semna rezilierea contractului cu clubul condus de Ioan Varga.

”Sâmbătă, am convenit cu domnul Varga să punem punct colaborării noastre, urmând să oficializăm această înțelegere printr-un document în zilele următoare. Mă bucur că echipa este pe un trend pozitiv și a arătat că dispune de un lot și un staff valoros. Am întâlnit oameni minunați la Cluj, cu care m-am atașat. Le mulțumesc tuturor și le doresc mult succes. Aș fi bucuros ca Neluțu Varga să atingă obiectivele propuse, deoarece merită pentru toate eforturile depuse în sprijinul CFR Cluj”, a declarat Cristi Balaj.

După acest anunț, Ioan Varga a confirmat plecarea lui Balaj și a subliniat aprecierea sa pentru contribuția acestuia la club. ”Am discutat cu Cristi Balaj și am hotărât de comun acord să încheiem colaborarea. Fiecare persoană ia decizii în viață. Îmi pare rău pentru Cristi că a dorit să plece de la CFR Cluj. Este o persoană deosebită și corectă, fără reproșuri din partea mea. Așa se întâmplă în viața fiecărei echipe, iar eu îi mulțumesc lui Cristi pentru colaborarea noastră. Rămânem prieteni, așa cum am fost întotdeauna”, a declarat Ioan Varga.



Sursa articol