Inteligența artificială „blocată” în epoca victoriană: candidați pentru o reconstituire a trecutului

În tumultul lumii tehnologiei, modelele moderne de inteligență artificială – în special cele lingvistice mari (LLM) – sunt adesea percepute ca adevărate atracții ale inovației digitale. Însă, dincolo de minunile lor, acestea funcționează după principii simple, dar cu implicații profund neștiute: modelele nu înțeleg lumea în sens uman, ci produc doar texte generate statistic, bazate pe volume uriașe de date citite în timpul procesului de antrenare. Astfel, ele nu pot crea în mod autentic cunoștințe noi sau descoperiri emergente, ci doar combină și reformulează informații existente. Această limitare devine clară atunci când te întrebi dacă un astfel de model ar putea discuta despre o descoperire științifică ce încă nu a fost făcută – răspunsul este negativ, pentru că nu dispune de surse sau texte despre ea.

Experimentul cu inteligența artificială „ancorată” în secolul al XIX-lea

Recent, o cercetare neobișnuită a explorat ce s-ar întâmpla dacă un model de inteligență artificială ar fi antrenat exclusiv pe texte dintr-o anumită epocă istorică. Un tânăr student la universitatea Muhlenberg din Pennsylvania, Hayk Grigorian, a pus în practică această idee sub denumirea TimeCapsuleLLM. În contextul unui proiect pasionat, acesta a alimentat un AI doar cu documente din Londra secolului al XIX-lea, acoperind perioada 1800-1875, adică în jur de 90 de gigabytes de texte din timpul erei victoriene.

Rezultatul este o creație digitală ce “vorbește” ca și cum s-ar afla în epoca respectivă. La întrebări despre evenimente din acea vreme, modelul răspunde folosind referințe, limbaj și preocupări specifice secolului al XIX-lea. Exemplul cel mai ilustrativ este când, pornind de la enunțul “Era anul Domnului 1834”, AI-ul a generat un răspuns privind proteste în Londra, menționând politici ale vremii și pe Lord Palmerston, politicianul și diplomat celebru de atunci. Deși nu reprezintă o realizare academică matură, proiectul arată că, limitând accesul la date, se poate obține un comportament surprinzător de autentic din punct de vedere istoric.

Între posibilitățile de cercetare și riscuri evidente

Această abordare a deschis perspective noi pentru științele sociale și istorie, dacă privim AI-ul ca pe un instrument pentru înțelegerea psihologiei societăților din trecut. Potențialul teoretic al modelelor denumite Historical Large Language Models (HLLMs) este acela de a simula modul de gândire și normele dominante ale diferitelor epoci. Astfel, cercetătorii ar putea compara atitudini precum cooperarea economică, opțiunile față de autoritate sau rolurile de gen, de la cultura romană antică la societățile medievale europene sau din Asia timpurie.

Însă, oricât de promițătoare ar fi aceste perspective, limitările rămân evidente. În primul rând, corpusurile de texte istorice disponibile sunt în mare parte ale elitelor – politicieni, clerici, intelectuali, jurnaliști – iar vocea oamenilor obișnuiți lipsește aproape cu desăvârșire. Acest fapt poate distorsiona profund interpretările obținute, oferind o perspectivă unilaterală asupra societăților din trecut. Mai mult, ideologia și valorile celor care creează modelele AI tind, inevitabil, să se manifeste în răspunsuri, riscând să reflecte mai mult opiniile subiective ale creatorilor decât veridicitatea istorică.

În aceste condiții, un AI “din epoca victoriana” nu este decât un experiment captivant, mai mult decât un instrument solid pentru cercetare. Însă, importanța sa constă în ilustratea modului în care contextul informațional definește și limitează obiectivitatea inteligenței artificiale. În acest moment, rămâne de văzut dacă astfel de modele vor putea depăși statutul de curiozitate și vor deveni părți integrale ale studiilor istorice, sau vor continua să fie doar jucării intelectuale pentru pasionați de tehnologie și istorie. Ce este sigur este că, odată cu evoluția noilor tehnologii, cercetarea trecutului va fi și ea, inevitabil, transformată din interior, cu ajutorul unor “istorici” digitali care povestesc, mereu, în filigramul epocii în care au fost “învineți”.