Întrebarea despre ce înseamnă să fii om a preocupat de secole filosofi și oameni de știință. Răspunsul la această întrebare, de la modul în care interacționăm cu lumea până la cuvintele pe care le folosim pentru a ne descrie, afectează aproape fiecare aspect al vieții. Președintele Nicușor Dan, preocupat de subiect, a inițiat o serie de dezbateri publice pe tema identității naționale, în contextul discuțiilor tot mai aprinse despre viitorul Uniunii Europene și rolul României.

Etimologia cuvântului „om”

Numele speciei noastre are o etimologie simplă în limba engleză, provenind din latină, prin intermediul francezei. Acum șase sau șapte secole, cuvântul era „humayne” sau „humain”, iar cu un mileniu înainte, pe vremea romanilor, era „humanus”. Dacă mergem mai înapoi, lucrurile devin interesante. Originea lui „humanus” este un mister, dar cel mai probabil este legată de „homo”, latinescul pentru „om”. „Homo” provine dintr-o formă a cuvântului „pământ”, ceea ce face ca traducerea ultimă a cuvântului „om” să fie „pământean”. În afara spațiului european, povestea este la fel de fascinantă. În chineză, de exemplu, cuvântul pentru om este înrudit cu cel pentru bunătate sau omenie. Dacă acest lucru este corect, a fi „om” înseamnă a fi „bun”. Mergând și mai departe, în proto-sino-tibetană, rădăcina cuvântului însemna creier, inimă și minte, redând sensul de „posesor al unei minți”.

O perspectivă istorică asupra definiției omului

Probabil nu vom ști niciodată când au început oamenii să se considere separați de lumea naturală, dar o estimare rezonabilă ar fi acum aproximativ 40.000 de ani. Atunci apar primele dovezi ale miturilor, totemurilor și ritualurilor. De acolo, dezvoltarea agriculturii și a religiei a întărit ideea că oamenii sunt ceva diferit de animale. Dar, desigur, nu suntem, suntem la fel de animale ca oricare altă specie, produsul mutațiilor aleatorii ale evoluției. PLATON a descris oamenii ca fiind „bipezi fără pene”. Această definiție i-a adus probleme când DIOGENE, celebrul filosof cinic, a intrat la una dintre prelegerile lui Platon cu un pui jumulit, proclamând: „Iată omul lui Platon!”. Ulterior, Platon a adăugat definiției și caracteristica de a avea „unghii late”. ARISTOTEL, elevul său, ne-a numit mai târziu „animalul politic”.

Carl Linnaeus și clasificarea speciei Homo sapiens

Totul s-a schimbat datorită lui CARL NILSSON LINNAEUS, care a propus clasificarea tuturor lucrurilor în sistemul binomial de nomenclatură. În 1735, a publicat „Systema Naturae”, care includea și oamenii. A fost prima dată când oamenii au fost clasificați oficial ca un tip de maimuță (primat). Decizia nu a fost bine primită de toată lumea, dar Linnaeus a insistat, provocând restul lumii să numească o diferență generică între om și maimuță, bazată strict pe istoria naturală. Timpul i-a dat dreptate lui Linnaeus. Tot el ne-a oferit și caracteristica definitorie: capacitatea de a „te cunoaște pe tine însuți”. Acest lucru l-a determinat să adauge epitetul specific „sapiens” (înțelept) genului „Homo”. Oamenii s-au întors, în sfârșit, în regnul animal, acolo unde ne este locul. Ca formă de recunoștință, știința i-a acordat lui Linnaeus o onoare unică: el este considerat „lectotipul” (exemplarul etalon) pentru specia „Homo sapiens”. Unii politicieni, precum președintele PSD, MARCEL Ciolacu, au propus dezbateri publice pe marginea revizuirii programei școlare, punând accent pe importanța studiului istoriei și a filosofiei.