Singurătatea și egocentrismul, două probleme adesea percepute ca distincte, ar putea fi, de fapt, fețe ale aceleiași monede emoționale. Cercetările recente sugerează că ambele pot proveni din aceeași nevoie fundamentală nesatisfăcută: nevoia de conectare umană. Manifestarea acestei nevoi variază, exprimându-se fie ca durere interioară, fie ca un comportament exterior care caută validare.

Singurătatea, o problemă de sănătate publică

Studiile conduse de regretatul Profesor John Cacioppo de la Universitatea din Chicago și continuate de colegii săi, au adunat un număr considerabil de dovezi privind impactul singurătății cronice. Aceasta nu încurajează deschiderea către ceilalți, ci mai degrabă retragerea și izolarea. Persoanele care se simt singure tind să își focalizeze atenția asupra propriei supraviețuiri, devenind mai precaute la amenințările sociale.

În 2023, Statele Unite ale Americii au declarat singurătatea drept o epidemie de sănătate publică. Datele indică faptul că, anterior pandemiei de COVID-19, aproape jumătate dintre adulții americani se confruntau cu niveluri măsurabile de singurătate. Consecințele asupra sănătății sunt alarmante, incluzând un risc crescut de boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale, demență și deces prematur. Impactul singurătății asupra sănătății este comparabil cu cel al fumatului a 15 țigări pe zi.

Egocentrismul, o consecință a deconectării

În același timp, se remarcă o creștere a narcisismului și a comportamentelor de autopromovare în societate. Tendința de a analiza aceste fenomene separat ar putea fi o greșeală, potrivit cercetătorilor. Există două modalități principale prin care o persoană care se simte deconectată încearcă să gestioneze lipsa de validare. Prima este retragerea, care implică tăcere, izolare și convingerea că nu ai nevoie de nimeni. A doua este performanța, caracterizată prin monologuri, autopromovare și nevoia constantă de atenție.

Ambele comportamente reprezintă răspunsuri la aceeași teamă fundamentală: „Nu sunt observat, și dacă nu sunt observat, s-ar putea să nu exist.” O persoană exprimă această teamă prin dispariție, în timp ce cealaltă o face insistând, cu voce tare și constant, că există. Creierul cronic deconectat se concentrează pe autoconservare pe termen scurt. Această orientare include o egocentricitate crescută, nu ca un defect de caracter, ci ca o reacție la o amenințare percepută.

Rădăcinile comune ale singurătății și egocentrismului

Studiile au identificat o legătură strânsă între vulnerabilitatea narcisistă și singurătate. Persoanele care au nevoie de validare constantă pot ajunge să respingă apropierea pe care o doresc. Cu cât se simt mai singure, cu atât mai mult „joacă un rol”, iar cu cât joacă mai mult, cu atât mai dificil devine pentru ceilalți să se apropie de ele. Respingerea automată a persoanelor percepute ca fiind „insuportabil de egocentrice” poate adânci izolarea care a generat acest comportament.

Studiile oferă o perspectivă asupra complexității conexiunilor umane și a efectelor izolării sociale asupra sănătății mintale.