Mașinile autonome fără volan, o realitate tot mai aproape, dar încă inabordabilă în România

În timp ce industria auto internațională face pași importanți spre fabricarea și implementarea vehiculelor complet autonome, în România această revoluție tehnologică se află încă în stadiul de proiecte pilot și teste controlate. Conceptul de mașină care se deplasează singură, fără volan sau pedale, depășește de mult granițele imaginației, devenind un subiect de dezbatere serioasă, cu reguli și condiții bine definite. În 2026, discuțiile s-au mutat de la promisiuni la detalii clare despre ceea ce înseamnă cu adevărat „autonomie” pe drumurile publice și cine răspunde atunci când tehnologia cedează.

De la asistență la autonomie: diferențele esențiale

Pentru mulți români, ideea de mașini autonome înseamnă, de cele mai multe ori, autovehicule care circling în mod perfect și independent. Însă realitatea tehnologică și legislativă este mult mai complexă. În prezent, mașinile românești sunt deja echipate cu sisteme de asistență, precum frânare automată de urgență, adaptive cruise control sau păstrarea benzii, tehnologii care asistă șoferii și le reduc sarcina, dar nu îi înlocuiesc complet. Aceste funcții sunt sensibile la condițiile de trafic și infrastructură, frecvent limitate de calitatea semnalizărilor și condițiile drumurilor care se devalorizează în situații de vară sau iarnă.

Diferența înțeleasă de specialiști ține de nivelul de automatizare: sistemele de nivel 2, sau uneori numite și nivel 2+, oferă suport, însă șoferul rămâne responsabil și trebuie să fie pregătit să intervină. Nivelul 3 permite, în condiții stricte, ca mașina să conducă singură, dar chiar și așa, șoferul trebuie să fie pregătit să preia controlul când vehiculul solicită acest lucru, ceea ce implică în mod clar păstrarea volanului și a pedalelor. Abia nivelul 4, în scenarii bine delimitate, și nivelul 5, autonomia completă, propun un adevărat salt tehnologic, însă acestea sunt încă pe orizont.

Confuzia majoră rezidă în percepția populară: un vehicul care frânează singur sau păstrează banda poate părea „autonom”, dar dacă sistemul cere ca tu să ții mâinile pe volan sau să fii pregătit să intervii, nu poți vorbi despre autonomie reală. Pentru România, această diferență contează enorm, fiindcă discuția despre „mașini fără volan” trebuie să fie fundamentată pe un cadru legal și tehnic mult mai strict decât cel de astăzi.

Provocările legislative și infrastructurale în România

Chiar dacă tehnologia avansează rapid, legislația românească a rămas în urmă. În Uniunea Europeană, există un cadru legal clar, stabilit de UNECE, care reglementează și omologhează anumite funcții de conducere automată, dar nu și vehiculele complet autonome de ultim nivel. În România, lipsa unor norme clare face ca orice testare sau implementare publică a vehiculelor fără conducător uman să fie dificil de realizat. Până în prezent, s-au desfășurat proiecte pilot în zone restrânse, pentru validarea tehnologiei și infrastructurii, însă diferența față de un serviciu de mobilitate autonomă în trafic deschis rămâne uriașă.

Infrastructura reprezintă un alt obstacol. Marcajele clare, semnele de circulație actualizate și semnalizarea temporară eficientă sunt esențiale pentru funcționarea sigură a acestor vehicule, iar acestea lipseau mult timp în zonele rurale sau pe drumurile naționale. În plus, schimbul de date între vehicule și infrastructură — utilizând tehnologia 5G și sistemele V2X — rămâne un proiect îndepărtat în multe zone, inclusiv în România, unde accelerează doar în zonele urbane și autostrăzi moderne.

Situația devine și mai complicată dacă avem în vedere actualizarea hărților și schimbările din infrastructură. În zonele unde șantiere sau modificări temporare sunt frecvente, vehiculele autonome vor avea nevoie de un sistem robust pentru reactiva și actualizare în timp real, iar acest lucru necesită investiții majore și un cadru legal clar, pe care autoritățile române încă îl elaborează.

Perspective și viitorul mașinilor autonome în România

Pentru moment, adoptarea de masă a vehiculelor complet autonome fără volan în traficul românesc pare departe. Cel mai plauzibil scenariu pentru următorii ani constă în continuarea modernizării și extinderii funcțiilor de nivel 2 și 3 pe anumite segmentete de drum și în zone controlate, precum parcuri industriale, aeroporturi sau porturi. În plus, vestul țării are potențial pentru proiecte pilot de nivel 4 în zone geofencate, unde condițiile pot fi gestionate mai facil și unde infrastructura ar putea fi adaptată.

Totuși, pentru ca aceste tehnologii să devină parte integrantă a mobilității, trebuie prioritar rezolvat aspektul legislativ, infrastructura și interoperabilitatea datelor. În condițiile în care legislația încă se află la începutul drumului și infrastructura publică rămâne fragmentată, România va avansa mai lent decât alte state europene, în special în ceea ce privește serviciile autonome deschise traficului general.

În final, realitatea este că, deși mașinile fără volan reprezintă un obiectiv ambițios, adoptarea lor completă în România va necesita mai întâi consolidarea cadrului legal, modernizarea infrastructurii și crearea unui ecosistem de date și tehnologii robuste. Pașii către un traficul complet automatizat vor fi progresivi, dar, pentru moment, cel mai aproape rămâne nivelul de asistență avansată și proiectele controlate de testare, totul în așteptarea unui cadru stabil și sigur.