De 85 de ani, memoria Pogromului de la București rămasă latenta în conștiința colectivă

În zilele de 21-23 ianuarie 1941, Bucureștiul a fost scena unui dintre cele mai întunecate capitole ale Holocaustului din România. În timpul acestor trei zile, la inițiativa și conducerea legionarilor fascistoidi, orașul a fost martorul unui val extrem de violent de antisemitism, culminând cu cel mai devastator pogrom din regiune. În aceste zile, în timp ce revolta legionară a fost lansată de Horia Sima împotriva mareșalului Ion Antonescu, supărat pe mâna dură a autorităților, orașul a fost scena unei crimă în masă asupra evreilor, care s-a soldat cu aproximativ 120 până la 140 de victime, după cifrele oficiale, deși realitatea probabil a fost mai tragică.

Contextul și responsabilitatea

Dincolo de pierderile umane, ce au fluturat steagul fricii și al teroarei, istoricii consideră că Pogromul de la București a reprezentat apogeul unei perioade amenințătoare de intensificare a violenței antisemite, manifestată atât prin legislație, cât și prin discursuri instigatoare. Istoricul și cercetătorul în domeniu, Marius Cazan, explică: „Pogromul de la București este momentul de maximă explozie a violenței antisemite care s-a manifestat sistematic în timpul Statului Național Legionar.” În perioadele precedente, statul și legionarilor li s-au succedat măsuri extrem de dure împotriva evreilor, de la discriminări legislative la crime în masă, toate într-un climat de incitare la ură.

Revolta legionară și atacurile asupra evreilor

Confruntarea deschisă dintre Ion Antonescu, care deținea puterea politică, și legionari a generat un conflict intern periculos pentru stabilitatea țării. În timpul acestor evenimente, retorica antisemită a fost tot mai virulentă, fiind exploatată pentru mobilizarea publicului și justificarea faptelor de violență. Comunitatea evreiască din București a devenit ținta predilectă a atacurilor, fiind vânată și agresată fără opreliști, într-un sentiment de impunitate consolidată de o lipsă completă de reacție din partea autorităților. La acea vreme, retorica antisemite nu era doar discurs, ci se manifesta prin acțiuni brutale și orchestrate.

Impactul și tabloul prezent în memoria publică

Deși, la cea de-a 85-a aniversare, se încearcă recuperarea istoriei acestei perioade, cunoașterea generală rămâne fragmentată și superficială. Cei mai mulți evrei uciși în zilele pogromului sunt cunoscuți doar ca un număr, cifrele oficiale indicând circa 120 de victime, dar realitatea poate avea în spate o tragedie mult mai vastă. În plus, evenimente precum execuțiile din pădurea Jilava sau distrugerea sinagogilor sunt relativ cunoscute, dar impactul emoțional, sentimentul de frică și cruzimea au rămas mai puțin înțelese de publicul larg.

Locurile din București legate direct de pogrom sunt rareori marcate sau păstrate ca martori vizibili ai acelor zile. Clădirea sediului legionar de pe Hristo Botev, unde în 1941 au fost torturați și uciși evrei, continuă să fie un simbol tăcut al acelei perioade, în timp ce alte locuri cu o semnificație istorică profundă, precum Abatorul sau sinagogile devastate, sunt fie dispărute, fie au fost transformate.

Reflectarea în spațiul public și tendința de a ignora trecutul

Acest vid de memorie devine și mai grav dacă privim la ascensiunea discursurilor extremist și antisemite de la sfârșitul secolului XX și începutul noului mileniu. În timp ce populația evreiască și-a diminuat considerabil numărul și nu mai reprezintă o forță socială de temut, retorica veche a conspirației, reinterpretată pentru zilele noastre, câștigă teren. Paradoxal, în ciuda faptului că comunitatea evreiască din România este aproape inexistentă pe plan demografic, prejudecățile și discursurile urii nu au dispărut complet, fiind alimentate de lipsa luptei pentru consecințe legale și sociale.

Simbolurile legionare, graffiti-urile și adunările publice care glorifică ideologia legionară continuă să apară în peisaj, iar autoritățile, în ciuda legislației, par adesea neputincioase sau nehotărâte în a combate această extremistă reactivare. Cea mai jenantă iluzie, însă, rămâne faptul că unele dintre cele mai importante locuri legate de pogrom, precum sediul legionar de pe strada Călărașilor sau sinagogi din centru, nu sunt marcate corespunzător sau nu sunt recunoscute ca fiind martori ai acelor zile tragedie.

De peste opt decenii, aceste povești umane și această cruzime străbat istoria Bucureștiului, dar nu găsesc încă o atenție și o respectare pe măsură. În timp ce memoria colectivă pare să se evapore, realitatea dureroasă a pogromului din 1941 rămâne o lecție uitată prea ușor, un ecou pe care societatea noastră încă ezită să-l reascult.