Durata călătoriei cu trenul pe ruta București – Arad ar putea fi redusă cu aproape trei ore după modernizarea tronsonului feroviar Brașov – Sighișoara, conform Asociației Pro Infrastructură. Lucrările ar permite trenurilor să parcurgă distanța dintre cele două orașe în aproximativ 50 de minute, în comparație cu cele peste trei ore actuale. Cea mai rapidă rută București – Arad durează peste 10 ore.
Fake news feroviar: estimări optimiste și realitatea șantierului
Asociația Pro Infrastructură atrage atenția asupra informațiilor eronate vehiculate în spațiul public, privind durata călătoriei după finalizarea lucrărilor. Unele estimări indicau o durată de 90 de minute, dar organizația consideră această predicție nerealistă. Pe o distanță de 112 kilometri, unde viteza maximă va ajunge la 160 km/h, trenurile rapide nu vor avea opriri intermediare.
Organizația menționează că timpul de parcurs ar putea fi de aproximativ 50 de minute, similar cu performanțele din anii ’90. Această informație vine ca o corecție la zvonurile privind o durată de o oră și jumătate. În aceeași notă, asociația compară cu situația de pe coridorul principal Sighișoara – Simeria, unde, cu trei opriri, trenurile ating o viteză medie de 125 km/h pe o distanță de 169 km.
Lucrările în desfășurare: ritm lent în tuneluri și termene incerte
Termenul de finalizare al lucrărilor este subiect de dezbateri. Asociația Pro Infrastructură estimează finalizarea după anul 2030, în timp ce constructorii sugerează anul 2028. Datele oficiale furnizate de CFR, analizate de asociație, arată un avans lent al celor două tuneluri. TBM-urile care sapă tunelul Ormeniș, lung de 6,8 kilometri, înaintează cu aproximativ 3 metri pe zi, mult sub ritmul prognozat.
Situația este similară la tunelul Homorod, unde avansul este de doar 2,5 metri pe zi. În prezent, săpăturile au atins 36% la Ormeniș și 14% la Homorod.
Pe traseul Cața-Beia-Archita, lucrarea executată de Aktor întâmpină probleme. Eurocronstruct are porțiuni lungi „neatinse”, după mai bine de cinci ani de la începerea contractului. În schimb, Arcada pare pregătită să încheie lucrările pe tronsonul Archita-Sighișoara în aproximativ doi ani.
Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Simeria” este implementat de Asocierea RailWorks. Stadiul fizic al lucrărilor este de 54,89% pe subsecțiunea Brașov-Apața, respectiv 58,89% pe subsecțiunea Apața-Cața. Odată cu finalizarea modernizării, trenul IRN 346 va parcurge ruta București – Arad în 7 ore și 39 de minute.

Fii primul care comentează