
Bartomeu, fost președinte al FC Barcelona între 2014 și 2020, este obligat să se prezinte în fața unui judecător, fiind acuzat de comisioane secrete acordate fără avizul consiliului de administrație. Asemenea acuzații vizează în special transferul jucătorului brazilian Malcolm, adus de la Bordeaux în 2018 pentru suma de peste 40 de milioane de euro.
Conform unui document judiciar obținut de agenția de știri AFP, procurorii îl acuză pe Bartomeu de „administrare neloială” și de „prejudicii” aduse clubului său prin neîndeplinirea responsabilităților de diligență și loialitate specifice funcției sale. De asemenea, autoritățile sunt interesate de diverse tranzacții financiare „nejustificate”, în valoare totală de câteva milioane de euro.
Avocații lui Bartomeu au declarat într-un comunicat trimis presei că acesta ar fi putut „comite greșeli”, dar contestă cele patru anchete „fără precedent” care îl vizează, subliniind lipsa de dovezi că fostul președinte al clubului ar fi obținut „un beneficiu material” din aceste situații.
Fii primul care comentează