Ultimul supraviețuitor român al lagărului de la Auschwitz și martor al ororilor naziste, Octavian Fülöp, a dezvăluit recent experiențele cumplite trăite în timpul Holocaustului, aducând în prim-plan o mărturie rară despre tragedia umană și supraviețuirea în condiții inumane. La peste șapte decenii de atunci, bărbatul, în vârstă, devine pentru mulți o punte vie între trecut și prezent, dar și o dovadă a rezistenței umane în fața barbariei și a indiferenței globale.

Deportarea și condițiile infernale ale transportului

În 1944, în plină perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial, Octavian Fülöp a fost forțat să abandoneze România și să urce într-un vagon de marfă, destinat transporturilor de animale sau materiale. A fost o călătorie de 72 de ore în condiții inimaginabile, fără apă, mâncare și aer suficiente, într-un spațiu aglomerat și sufocant. “A fost o experiență de neimaginat, un coșmar din care nu am crezut că voi scăpa”, a povestit el în cadrul unui interviu.

Transporturile de prizonieri către lagărele de exterminare erau testamentul de cruzime al naziștilor, iar destinația lor finală, Auschwitz, simbolul supremei atrocități. Fülöp rememorează și selecțiile brutale, coordonate de medicul nazist Josef Mengele, supranumit “Îngerul Morții”, unde mulți dintre deportați erau catalogați pentru execuție, pentru experimente sau pentru muncă forțată.

Supraviețuirea în infern și marturia care contează

Chiar dacă a fost martor la cele mai oribile acte ale răului, Octavian Fülöp s-a întors acasă după război, dar cu răni fizice și sufletești ce nu se vor vindeca niciodată. Experiența sa, însă, a devenit o mărturie prețioasă pentru istorie și pentru generațiile viitoare, un avertisment despre pericolul intoleranței, urii și al terorii.

Odată cu înaintarea în vârstă, Fülöp a devenit pentru comunitate o voce a memoriei colective. El a militat pentru păstrarea amintirii și pentru condamnarea tuturor formelor de discriminare și violență. “Trebuie să păstrăm vie această istorie, pentru ca asemenea atrocități să nu se mai repete”, afirmă cu hotărâre.

Reflecții și perspective pentru viitor

Astăzi, viața lui Fülöp se află într-un echilibru fragil, dar el continuă să fie un simbol al rezilienței umane. În ciuda vârstei înaintate, el rămâne dedicat actului de educație și de apropiere a tinerelor generații de ororile trecutului. În același timp, el trăiește cu speranța ca lumea va învăța din lecțiile dureroase ale istoriei și va lupta pentru o societate mai justă.

Experiența lui Octavian Fülöp se înscrie într-un discurs mai amplu despre memoria colectivă și responsabilitatea istoriei. Supraviețuirea sa nu este doar o victorie personală, ci și un apel la vigilentă și solidaritate, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete niciodată. Într-un moment în care lumea pare uneori să își piardă busola morală, mărturia acestui român răspândită cu sinceritate și curaj rezonează ca un avertisment și o chemare la umanitate.