
Liderul delegației partidului AUR, parte a Grupului European pentru Conservatori și Reformatori din Parlamentul European, a semnat, marți, o scrisoare adresată președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, în care solicită interzicerea imediată a purtării oricăror eşarfe islamice, precum hijab sau niqab, în cadrul instituției. Această măsură vizează atât angajatele proprii, cât și persoanele angajate de furnizorii externi ai Parlamentului.
„Susțin această inițiativă pentru valorile fundamentale ale Europei, precum democrația și egalitatea de gen. Consider că, interzicând aceste simboluri cu semnificație religioasă profundă, vom asigura imparțialitatea serviciilor publice în Uniunea Europeană și vom transmite un mesaj clar de sprijin pentru emanciparea femeilor opresate sub reguli islamice”, a explicat Adrian Axinia.
De asemenea, eurodeputatul român afirmă că Parlamentul European ar trebui să fie un exemplu de neutralitate pentru statele membre, societatea civilă și alte organizații internaționale în ceea ce privește egalitatea de gen.
„Parlamentul European trebuie să stabilească un nou etalon, promovând consecvența și încrederea cetățenilor proveniți din medii diverse. Purtarea acestor însemne religious nu face decât să devină o vulnerabilitate, amenințând valorile instituției, simbolizând practici legate de inegalitatea de gen și coerciție. Permițând purtarea lor în centrul democrației europene, transmit un mesaj contrar angajamentelor și valorilor noastre”, a subliniat Adrian Axinia, membru al AUR, și a menționat că a semnat scrisoarea în numele colegului său de grup politic, suedezul Charlie Weimers, adresată președintei PE.
În text, eurodeputații din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European evidențiază că Franța și Belgia, două state membre ale Uniunii cu o prezență semnificativă a populației islamice, au interzis total sau parțial (în cazul Belgiei, la nivel regional) purtarea simbolurilor religioase islamice în instituțiile publice, pentru a păstra neutralitatea și coerența serviciului către cetățeni. Ei adaugă că există precedente juridice importante, confirmate în mod oficial, care susțin respectarea drepturilor fundamentale în aceste cazuri.
Fii primul care comentează