
Lituanianul Giedrius Arlauskis a criticat direct pe președintele clubului CFR Cluj, Cristi Balaj, pe care l-a denumit în mod ironic “optimizare”. El a acuzat managementul ineficient pentru situația echipei, care se află pe un loc rușinos, 13, în clasamentul campionatului.
Arlauskis a discutat deschis despre politica de transferuri a clubului, sugerând că, deși se vorbește despre reducerea cheltuielilor, banii sunt în continuare cheltuiți necontrolat. “Jucătorul nu ia banii la semnătură, dar impresarul tot ciugulește, 5.000, 10.000. Dau acolo bani și au optimizat până au ajuns pe locul 13”, a declarat fostul portar.
De asemenea, el a făcut o comparație între perioada sa de succes și prezentul echipei, subliniind că pentru a avea performanțe, este necesară o investiție semnificativă în jucători de calitate, nu un schimb constant de fotbaliști. “Aflați salariul și pe ce sume a venit Zouma, apoi putem vorbi despre cât cheltuie. Zouma nu cred că a venit că îi place Clujul și că îl cunoaște pe Balaj. Banii înseamnă performanță, iar în perioada mea s-au făcut”, a subliniat Arlauskis.
În final, Arlauskis a lansat un avertisment cu privire la viitorul financiar al clubului, considerând că strategia actuală nu va rezolva problemele existente, ci mai degrabă le va agrava. “De când a venit «optimizare» și au redus din datorii și nu știu ce, mi se pare că așa cum schimbă jucători pe bandă rulantă, clubul se duce și mai mult spre datorii. Pe lângă asta, nici nu mai au performanțe sportive. Datoriile cresc în continuare”, a concluzionat el.
Fii primul care comentează