
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat la o întâlnire informală a miniștrilor Sănătății din Europa, că este timpul pentru ca România să facă investiții strategice în producția internă de medicamente și în biotehnologii medicale. “Aceste direcții ne vor ajuta să diminuăm dependența de importuri și să oferim pacienților soluții rapide și sigure,” a spus el, potrivit site-ului de știri News.ro.
El a menționat că a reprezentat România la această conferință organizată la Copenhaga, sub conducerea Danemarcei, în cadrul președinției daneze a Consiliului Uniunii Europene. A fost un moment important pentru a discuta prioritățile țării și liniile strategice ale Europei în domeniul sănătății.
Printre subiectele abordate s-au numărat creșterea accesului cetățenilor la medicamente și terapii inovatoare, reducerea diferențelor dintre țările membre și consolidarea industriei farmaceutice europene.
Ministrul a adăugat că a discutat și despre dezvoltarea infrastructurii spitalicești din România, cu accent pe creșterea capacității spitalelor de a răspunde situațiilor de urgență și pe investițiile din fonduri europene.
„România trebuie să aibă o industrie farmaceutică puternică și competitivă, capabilă să producă medicamente local. Am susținut în cadrul acestei întâlniri că este momentul pentru investiții strategice în producția internă și în biotehnologii medicale. Astfel, vom putea reduce dependența de importuri și vom oferi soluții rapide și sigure pacienților. Prin programul Orizont Europa 2026–2027, țara noastră poate accesa până la 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea industriei farmaceutice și inovare. Acești bani pot fi investiți în proiecte concrete, cu beneficii directe pentru pacienți și economie,” a explicat Rogobete.
El a afirmat că această strategie de relansare economică și de sprijinire a industriei farmaceutice va avea un impact rapid atât asupra economiei naționale, cât și asupra accesului mai ușor al pacienților la terapii inovatoare, consolidând capacitatea de a face față crizelor sanitare și reducând disparitățile în sănătate între statele membre ale Uniunii.
„Aceste obiective nu sunt doar simple teorii. Ele aduc schimbări concrete, precum reducerea timpului de așteptare pentru tratament, disponibilitatea mai rapidă a medicamentelor inovatoare și pregătirea mai bună a spitalelor pentru provocări. România are acum oportunitatea de a deveni un actor important în industria farmaceutică europeană, dezvoltând capacități moderne de producție și întărind colaborarea regională,” a concluzionat ministrul.
Fii primul care comentează