Cunoscutul compozitor Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani. El a decedat pe 12 noiembrie, după o perioadă de internare în starea gravă, fiind intubat în ultimele zile la un spital din București.
Anunțul trist pentru lumea muzicală a fost confirmat de fiica sa, Nidia, care a avut o reacție emoționantă.
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Ești drumul meu. Trimite-mi, tăticule, o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără rost care nu mai are ecou.”
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Și te caut în fiecare colț de tăcere, dar nu te mai găsesc. Mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț, Tată, asta…
Nidia a subliniat și cum părintele ei a fost totul pentru ea, spunându-i că a fost rădăcina, coroana, cerul și pământul ei. În disperarea ei, a invocat un semn din partea acestuia, subliniind că nu mai poate trăi fără el și că se simte pierdută.
Pe lângă cariera sa muzicală, Horia Moculescu a fost un susținător fervent al echipei FCSB. Chiar dacă a avut divergențe cu Gigi Becali de-a lungul timpului, el și-a demonstrat iubirea pentru echipă, și a participat la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, unde Steaua a învins Barcelona.
„Tata făcea sport în cadrul Armatei. Am venit de la Vâlcea în 1947. Nu puteam să le spun că țin cu CSȘ Vâlcea, așa că le-am zis că simpatizez cu Steaua,” a explicat el.
Chiar și cu conflictele existente, el a afirmat: „Eu țin cu FCSB. Dacă nu era Becali, Steaua o ducea mai rău ca Dinamo! Una e iubirea pentru Steaua, alta e rivalitatea cu Dinamo.” Horia Moculescu era un pasionat al sportului în general, afirmând: „Am făcut atletism, rugby, volei… am întrerupt sportul când am devenit profesionist cu muzica.”

Fii primul care comentează