Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a participat luni la o ședință de lucru în cadrul negocierilor pentru alocarea fondurilor din granturile Spațiului Economic European și Norvegian pentru perioada 2021-2028, în colaborare cu reprezentanți ai statelor donatoare. Suma totală disponibilă pentru România este de 600 de milioane de euro.

„600 milioane de euro pentru România. Astăzi (luni) am început vizita de lucru la Bruxelles, într-o întâlnire foarte productivă pentru negocierile legate de sprijinul financiar al Spațiului Economic European și Norvegian pentru perioada 2021-2028, alături de delegațiile statelor donatoare. Discutăm despre 600 milioane de euro pentru diverse domenii, precum tranziția verde, dezvoltarea locală, cultură, cercetare, justiție, afaceri interne, inovare, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, și altele”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook luni seara.

El a explicat că această finanțare are ca scop implementarea de proiecte în marile orașe, precum cele pentru eficiență energetică, mobilitate urbană, iluminat public, și pentru orașele mici, în domenii precum sănătatea, locuințele sociale și centre pentru persoanele în vârstă.

„Această sumă nu reprezintă doar o alocare financiară pentru beneficii directe, ci și o ocazie pentru a învăța din experiența și inovațiile partenerilor noștri din Norvegia, Liechtenstein și Islanda. Pentru orașele mari, vor fi prioritate proiecte pentru eficiență energetică, mobilitate urbană, transport public, regenerare urbană, spații verzi și protecția biodiversității. În zonele rurale și micile localități, vom investi în sănătate, centre de medicină primară, incluziunea romilor, locuințe sociale și centre pentru persoanele vârstnice”, a menționat Pîslaru.

De asemenea, el a subliniat că alte domenii importante includ accesul la justiție, combaterea crimei organizate și violenței de gen, precum și prevenirea și pregătirea pentru dezastre naturale.

Pentru a asigura eficiența acestor programe, România va beneficia de sprijinul și expertiza organizațiilor partenerilor din statele donatoare, inclusiv ministere și autorități relevante din Norvegia, Liechtenstein și Islanda, precum și de colaborarea cu organiazții precum Consiliul Europei și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

„Contribuția acestor parteneri ne va ajuta să transformăm această sumă considerabilă în rezultate concrete pentru dezvoltarea țării și pentru binele cetățenilor. Vom continua negocierile în lunile următoare, iar speranța noastră este să avansăm rapid și să semnăm acordul final cât mai curând”, a afirmat ministrul.



Sursa articol