De la începutul anului, aproximativ 80 de persoane, printre care și mulți minori, au fost aduse la Spitalul Județean de Urgență din Buzău după ce au suferit accidente în timp ce conduceau trotinete electrice. Majoritatea au avut fracturi la membre și leziuni la cap, iar în unul dintre cazuri a fost înregistrat și un deces.

Reprezentanții spitalului au declarat că cei mai mulți dintre cei răniți au fost copii. Conform purtătorului de cuvânt, în perioada menționată, s-au înregistrat 78 de cazuri de persoane care au căzut de pe trotinete electrice, dintre care 54 erau minori. Dintre aceștia, mulți au suferit traumatisme la cap și membre.

Un incident tragic s-a petrecut în luna iulie, când un adolescent de 14 ani din comuna Smeeni și-a pierdut viața după ce trotineta cu care circula a fost acroșată de un motociclist. Copilul a fost inițial dus la spitalul din Buzău și ulterior transferat la o unitate medicală din Capitală.

Medicii au subliniat că utilizarea echipamentului de protecție, precum casca, este crucială pentru siguranță.

Autoritățile de poliție atentionează că trotinetele electrice trebuie folosite doar pe pistele speciale pentru biciclete. În lipsa acestora, persoanele adulte pot circula pe partea dreaptă a drumurilor publice doar dacă viteza maximă permisă nu depășește 50 km/h. Circulația pe trotuare este interzisă, cu excepția zonelor special amenajate. Ţinând cont de siguranță, se recomandă insistent pentru cei sub 16 ani și pentru toți ceilalți să poarte haine reflectorizante, să folosească lumini funcționale pe trotinetă și să nu utilizeze telefonul sau căștile în timpul mersului.

Potrivit datelor poliției, în primele opt luni ale anului, au fost înregistrate 21 de accidente implicând trotinete electrice, numărul fiind cu 11 cazuri mai mare față de aceeași perioadă din anul precedent.



Sursa articol